VIDEO: Dezastru în Italia, din cauza ploilor torenţiale. Autorităţile vor declara stare de urgenţă, bilanţul morţilor a ajuns la 29

Bilanţul victimelor în urma furtunilor violente şi a ploilor torenţiale care lovesc Italia de mai multe zile a ajuns la 29 de morţi. Cel puţin 12 persoane au murit din cauza vremii severe în Sicilia, au anunţat, duminică, oficialii, citaţi de Reuters şi AFP.

 

Alunecările de teren şi inundaţiile au provocat moartea a 12 persoane în regiunea Palermo, este cifra anunţată de mass-media italiene. Dintre aceste, 9 erau membrii unei singure familii. “Încă mai sunt persoane dispărute”, a anunţat un purtător de cuvânt al Prefecturii din Palermo.

 

Alte două decese au fost înregistrate în regiune, în apropiere de oraşul Agrigento, unde o maşină în care călătoreau cei doi a fost prinsă în alunecările de teren, a declarat un alt oficial. Agenţia italiană de Protecţie Civilă a anunţat că numărul deceselor cauzate de vremea rea a ajuns la 17, fără cele din Sicilia.

 

Într-un mesaj publicat pe Twitter, prim-ministrul italian Giuseppe Conte a spus că merge în vizită în Sicilia, subliniind că s-a aflat constant în legătură cu oficialii cu privire la situaţia dramatică din nordul ţării. Conte a declarat că săptămâna viitoare va fi declarată stare de urgenţă în zonele cele mai afectate de vremea severă, anunţă tg24.sky.it.

 

Ploile torenţiale şi vânturile puternice lovesc Italia de mai multe zile, dezrădăcinând milioane de copaci şi distrugând drumuri şi sate. Unele dintre cele mai grave pagube s-au înregistrat în regiunile de nord, Trentino şi Veneto. Sâmbătă, guvernatorul regiunii Veneto, Luca Zaia, a spus că pagubele din regiune se ridică la cel puţin un miliard de euro, potrivit news.ro.

 

Deadly floods in Palermo, Sicily tonight

MAJOR floods hit Palermo, Sicily tonight, November 3/4. 9 fatalities, 2 people missing. This video is from Mislimeri (Pa). Report: Rete Meteo Amatori

Publicată de Severe Weather Europe pe Sâmbătă, 3 Noiembrie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline