Un bărbat și-a ucis soția, chiar de Ziua Femeii!

O crimă teribilă a avut loc în satul Șerbăneștii de Sus, comuna Șerbănești, unde o femeie a fost ucisă de soțul ei, chiar pe 8 Martie, de Ziua Femeii. Fiica acesteia a fost cea care a găsi-o înjunghiată în inimă. 

Femeia în vârstă de 68 de ani a fost înjunghiată de soțul ei, în vârstă de 75 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice atunci când a comis gestul teribil. Vecinii susțin, de asemenea, că cei doi se certau tot mai des, în ultima vreme. 

”Când a ajuns ambulanța, victima de 68 de ani era moartă. Femeia a fost înjunghiată mortal de soțul care era băut, aceasta prezentând o plagă foarte îngustă în zona inimii, cu puțină sângerare în exterior”, a declarat Marian Furtună, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Olt.

Acum, polițiștii și procurorii fac cercetări și a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragedia, potrivit evenimentdeolt.ro.

Zilele trecute, un român a fost condamnat la zece ani de închisoare după ce și-a ucis soția pentru că nu spălase vasele.