Un bărbat din Călăraşi a incendiat o familie cu două bombe artizanale şi apoi s-a sinucis

Un bărbat din comuna Ştefan Vodă, din Călăraşi, a incendiat o familie, iar apoi s-a sinucis, totul pentru că o femeie i-a refuzat avansurile.

Totul s-a întâmplat, noaptea trecută, în jurul orei 23.30, atunci când Petre Dumitru (52 de ani) a decis să se răzbune pe femeie care l-a refuzat, dar şi pe soţul acesteia.

Bărbatul a fost închis timp de 11 ani pentru o crimă oribilă şi a fost pus în libertate în urmă cu doi ani, atunci când a revenit acasă, în comuna Ştefan Vodă din Călăraşi.

Vecinii povestesc că, încă de când s-a întors în comunitate, bărbatul se certat cu toată lumea şi consuma alcool în exces.

La un moment dat, Petre Dumitru ar fi pus ochii pe Maria Nica, soţia unui vecin de-al său.

Arşi de vii în propria casă, în timp ce dormeau

Pentru că femeia i-a refuzat avansurile de fiecare dată, criminalul eliberat din închisoare a pus la cale un plan de răzbunare.

Astfel, noaptea trecută a confecţionat două bombe artizanale, respectiv două borcane pline cu benzină şi cârpe.

Ulterior, el a intrat în curtea casei în care Maria Nica şi soţul ei Dumitru dormeau.

A spart geamul camerei în care cei doi soţi dormeau, a dat foc borcanelor şi le-a aruncat în interior.

Cele două bombe artizanale au provocat un incendiu uriaş, iar cei doi soţi au ars de vii în propria casă.

Cei doi soţi arşi de vii, în stare gravă la spital

Vecinii soţilor au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au sărit cu găleţi de apă pentru a stinge flăcările.

Cei doi soţi au fost transportaţi în stare gravă la spital. Potrivit medicilor, femeia are arsuri de 85% din suprafaţa corpului, în timp ce bărbatul are arsuri pe 35% din suprafaţa corpului.

Ambii au ajuns la spitalul din Călăraşi, însă şansele femeii de supravieţuire sunt minime.

După ce incendiul a fost stins, poliţiştii au descins la locuinţa celui care a incendiat casa şi l-au găsit mort.

Potrivit calarasipress.ro, Petre Dumitru s-a sinucis cu otravă. El a ingerat o substanţă toxică pentru a-şi pune capăt zilelor, iar medicii chemaţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-l resuscita.