Tânărul care şi-a incendiat fosta iubită, la Buzău, a avut dosar penal, după ce spusese altei fete că îi dă foc

Tânărul care şi-a incendiat fosta iubită, la Buzău, a avut dosar penal, după ce spusese altei fete că îi dă foc. Cosmin Dan a scăpat de anchetă după ce tânăra pe care a ameninţat-o şi-a retras plângerea, deşi fata avea dovezi scrise.

Valentina Daniela Nica a murit sâmbătă de dimineaţă în propria casă din Buzău, incendiată de fostul ei iubit, Cosmin Dan, după o petrecere şi o ceartă între cei doi. Criminalul a stropit-o pe fată cu benzină şi a aprins-o fără vreo remuşcare, după ce o leşinase lovind-o cu un scaun în cap.

Fata s-a trezit din leşin atunci când a luat foc, dar Cosmin Dana încuiat-o în casă, în loc să o salveze. Opinia de Buzău a descoperit că tânărul în vârstă de 21 de ani a avut exact cu un an în urmă dosar penal, după ce a ameninţat o altă fată că îi dă foc.

Conform sursei citate, Cosmin Dan era cunoscut ca având un comportament violent, obişnuind să lovească mai multe fete din anturajul lui şi să le ameninţe că le incendiază. Una dintre aceste tinere a povestit că a fost victima criminalului şi a depus plângere la poliţie, dar anchetatorii au vrut mai mult să afle legăturile lui Cosmin Dan cu lumea traficanţilor de substanţe stupefiante, decât să îl ancheteze pentru ameninţările cu moartea adresate fetei.

Aceasta a povestit că a fost abordată de Cosmin Dan într-un club şi pentru că a refuzat avansurile lui, a devenit violent. Victima i-a spus Anisiei, iubita ucigaşului, despre toată întâmplarea, acela fiind momentul ce a declanşat furia băiatului.

Cosmin Dan a ameninţat o adolescentă că îi dă foc

Cosmin Dan i-a trimis fetei mai multe mesaje absolut îngrozitoare, toate duse de fată la Poliţie. “Câtă bătaie îţi dau pentru cât ai minţit aici, te fac de nu o să mai ieşi în oraş“, scria Cosmin Dan, ameninţările fiind însoţite de jigniri imposibil de reprodus. Finalul conversaţiei e năucitor: “Îţi dau foc, zreanţo!

Sfătuită de familie, fata a mers pe 14 februarie 2018, sâmbătă, la Poliţia Buzău, şi a depus o plângere. A reuşit să obţină număr de înregistrare abia după 5 zile, după ce poliţiştii care au interogat-o au întrebat-o despre legăturile lui Cosmin Dan cu traficul de droguri, nu despre ameninţările aduse ei.

Cum fata habar nu avea despre ce o întreabă poliţiştii, aceştia nu au luat în serios ameninţările. Mai mult, peste opt zile, Cosmin Dan şi iubita lui îşi cer scuze, iar fata merge la Poliţie şi retrage plângerea, dosarul penal fiind astfel clasat.

Doar un an mai târziu, tânărul o ucide pe Valentina, după scenariul din ameninţări: îi dă foc şi o lasă să ardă fără vreo remuşcare.