Studentă găsită moartă pe câmp, după ce s-a urcat din greşeală în taxiul greşit

O studentă a fost găsită moartă pe câmp, după ce s-a urcat în maşina greşită, crezând că este şoferul de Uber pe care îl aştepta. 

Samantha Josephson, în vârstă de 21 de ani, a sunat la Uber la sfârșitul unei nopți în Columbia, Carolina de Sud. Maşina în care s-a urcat însă nu era cea pe care o aştepta, ci maşina unui necunoscut. Trupul tinerei a fost găsit ulterior, pe un câmp, fără viaţă. 

Polițiștii spun că tânăra a urcat într-un negru Chevrolet Impala la ora 2 dimineaţa. Se afla în fața unui bar din Columbia, Carolina de Sud. 

Anchetatorii sunt de părere că fata a încurcat maşinile şi în loc să intre în maina şoferului de Uber cu care vorbise la telefon, s-a urcat în autoturismul altcuiva, care nu avea gânduri tocmai bune în privinţa ei. 

A doua zi, după vreo 14 ore, câţiva vânători i-au găsit trupul pe câmp, într-o zonă liniştită, împădurită din judeţul Claredon, la 90 de mile de oral. 

Nathaniel David Rowland, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat în urma acuzațiilor de ucidere și răpire în legătură cu moartea Samanthei, după ce a fost văzut conducând aceeași mașină în care ţi studenta se urcase în seara tragediei.

Telefonul ei, precum şi foarte mult sânge şi mai multe produse de curăţat au fost găsite în autoturismul lui Nathaniel, otrivit poliţiei. 

Conform Mirror, şeful poliţiei din Columbia a declarat faptul că prietenii ei au cerut cu disperare poliţiştilor să dea de urmele ei, după ce au observat că nu dăduse niciun semn de viaţă de când plecase din bar. Nimeni nu ştia de ea, iar acest lucru nu era un semn obişnuit din partea Samanthei. 

Vestea că studenta a fost omorâtă fără milă şi abandonată pe un câmp la mare distanţă de casă a lovit ca un fuger familia, cât şi pe ceilalţi studenţi din campusul în care tânăra locuia. Moartea ei i-a afectat pe toţi, mai ales că era o persoană iubită, îndrăgită de toţi cei care o cunoşteau. 

„Cu multă tristeţe şi cu o inimă zdrobită scriu această postare. Îmi va fi dor de iubita mea pentru tot restul vieţii mele” a scris tatăl ei, Seymour Josephson, într-o postare pe Facebook.