Şofer român de TIR, mort într-un cumplit accident la ieşirea dintr-un tunel, în Italia

Un şofer român de TIR şi-a pierdut viaţa, marţi dimineaţă, într-un grav accident pe autostrada A15 din Italia, în zona localităţii Pontremoli.Tragedia s-a produs, marţi, 23 aprilie, la primele ore ale dimineţii, pe autostrada A15, în zona localităţii Pontremoli, la graniţa dintre Toscana şi Emilia Romagna.

Şoferul român în vârstă de 55 de ani se afla la volanul unui TIR când, la un moment dat, la ieşirea dintr-un tunel, a pierdut controlul volanului din cauza neatenţiei şi a carosabilului umed.

Astfel, TIR-ul a lovit parapeţii metalici de pe marginea autostrăzii şi apoi s-a răsturnat pe carosabil.

A urmat o acţiune de amploare pentru salvarea şoferului român, însă din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Potrivit parmareport.it, pompierii l-au descarcerat pe şoferul român după o intervenţie grea, însă acesta era deja mort.

Traficul pe autostrada A15 a fost blocat timp de mai multe ore, până ce autorităţile au reuşit să ridice TIR-ul.