Pacient mort la spitalul din Ploieşti, după ce a fost scăpat în cap, de pe targă. Bărbatul fusese operat de o tumoră cerebrală

Caz şocant la Spitalul județean de urgență din Ploiești. Poliția a deschis un dosar penal privind moartea unui pacient, familia acestuia acuzând faptul că decesul ar fi fost provocat după ce bărbatul a fost scăpat, în cap, de pe targă, pe holul spitalului.

Pacientul, Nicolae D., de 71 de ani, din Cocorăștii Misli, a fost internat acum două luni la spitalul județean de urgență din Ploiești, unde a și fost operat de un neurochirurg.

După intervenție, pacientul a făcut progrese vizibile, însă familia a fost anunțată vineri, 4 ianuarie, că acesta a murit.

Aparţinătorii bărbatului au mers la Poliția Municipală Ploiești, unde au depus o plângere, după ce au observat că s-a dispus efectuarea obligatorie a autopsiei ca urmare a căderii de pe targă.

L-au scăpat în cap pe holul spitalului!

Unul dintre nepoţii pacientului a povestit, pentru observatorulph.ro, filmul tragediei.

”Bunicul meu a fost internat la spitalul județean din Ploiești. A avut o tumoră la cap, a stat aproape două luni în spital, l-au operat și totul decurgea normal.. Începuse să vorbească, să deschidă ochii, cu alte cuvinte își revenea.. Dar vineri (n.r. 4 ianuarie) ne-au sunat de la spital să ne spună că a murit.. Cauza morții nu a fost cea pentru care s-a operat, ci l-au scăpat în cap pe holul spitalului cei care îl transportau și asta i-a provocat moartea.

Am fost la morgă, iar cea care se ocupă de el ne-a spus că trebuie să mergem la poliție, sa plătim 200 de lei ca să scoatem spitalul de sub urmărirea penală, cu alte cuvine sa plătim tot noi pentru ei, că l-au omorât! Ne-au dat de la spital o foaie pe care scrie la rubrica motivele care au condus la efectuarea obligatorie a autopsiei: traumatism cranio facial prin cădere de pe targă”., a declarat nepotul lui Nicolae D.

Dosar penal pentru moarte suspectă

Reprezentanții IJP Prahova au confirmat că în acest caz s-a dispus deschiderea unui dosar penal, urmând ca medicii legiști să se pronunțe în urma unei expertize asupra cauzei exacte a morții pacientului.

Și conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești susține că în acest caz s-a deschis o anchetă internă, urmând ca cei vinovați să fie supuși comisiei de disciplină, însă în astfel de situații Poliția va stabili cu exactitate circumstanțele decesului bărbatului de 71 de ani.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*