Le-au injectat cu heroină și le-au obligat să se prostitueze! Caz șocant în Cluj! Ce au găsit polițiștii în urma perchezițiilor

Mai multe tinere au fost injectate cu heroină și obligate să se prostitueze în Cluj-Napoca și în alte orașe din România. Doi bărbați din judeţul Cluj au fost arestați în acest caz.

Cei doi bărbați sunt suspectați că au obligat mai multe tinere să se prostitueze încă din anul 2014. Aceștia sunt cercetaţi şi pentru trafic de droguri, având în vedere că le injectau fetelor heroină pentru a le crea dependenţă.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj  au dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 ore faţă de doi bărbaţi, pentru săvârşirea infracţiuniilor de trafic de persoane, în formă agravată şi în formă continuată, proxenetism, în formă continuată, trafic de droguri de risc, în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic, în formă agravată şi în formă continuată, şi de alterare a integrităţii datelor informatice.

„În fapt, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2014, inculpatul C.S.I. a recrutat mai multe persoane de sex feminin cu scopul de le exploata sexual, prin obligare la practicarea prostituţiei, le-a adăpostit în apartamente închiriate în regim hotelier pe raza municipiul Cluj-Napoca şi a altor oraşe din România (printre care Sibiu, Craiova şi Oradea)  şi le-a înlesnit acestora activitatea de prostituţie, prin gestionarea unor conturi pe site-uri de profil,  obţinând sume de bani de pe urma practicării prostituţiei”, au transmis, luni, procurorii DIICOT, potrivit News.ro.

De asemenea, procurorii au precizat că, „pentru a constrânge persoanele vătămate să practice prostituţia, inculpatul C.S.I. le-a drogat, prin injectarea cu heroină,  creându-le astfel o stare de dependenţă faţă de această substanţă”.

„În urma cercetărilor efectuate în prezenta cauză, a rezultat faptul că, inculpatul D.A.C. a deţinut şi a vândut droguri de mare risc (Metadonă) inculpatului C.S.I., pe care i le-a expediat acestuia sub formă de pachete prin intermediul firmelor de curierat”, au mai transmis procurorii.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate 47 de comprimate de metadonă de 20 de mg., 12 comprimate de metadonă de 5 mg., 16 telefoane mobile, 11 cartele SIM, 2 memory stick-uri, 2 carduri de memorie, acte de identitate ale altor persoane, înscrisuri, un cântar electronic de mare precizie şi sume de bani.

Tribunalul Cluj a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile a celor doi inculpaţi