Potrivit presei italiene, victima și agresorul, împreună cu alte persoane, cunoscuţi ai tinerei, efectuau o călătorie cu trenul pentru a ajunge la Lamezia, însă nu aveau adăpost pe timpul nopţii, aşa că au găsit o veche fabrică de zahăr, unde au hotărât să rămână pe timpul nopţii. Acolo au adormit, aşteptând lumina zilei pentru a-şi continua drumul.

Autorităţile precizează că, în timp ce dormea, tânăra a fost atacată de unul dintre tineri, un marocan în vârstă de 34 de ani şi, sub ameninţarea unui cuţit, a abuzat-o fără milă. Celelalte persoane au fugit.

Fata a reuşit să fugă la un moment dat şi norocul ei a fost că a dat peste o patrulă de carabineri, care se afla în zonă. Aceştia au intervenit imediat în locaţia respectivă, găsindu-l pe tânăr chiar în interiorul clădirii abandonate.Tânăra româncă a fost dusă la spital pentru tratament, iar marocanul a fost arestat şi depus în arest.