Imagini sfâşietoare la morga din Piteşti, unde Alina, mama băieţelului de 3 ani ucis de propriul tată, şi-a luat copilul acasă

Au fost momente sfâşietoare la morga din Piteşti, unde Alina, mama băieţelului de 3 ani ucis de propriul tată şi-a luat copilul acasă. Tânăra de 29 de ani a venit însoţită de mai mulţi prieteni şi s-a intersectat cu foştii ei socrii, care ridicau trupul criminalului sinucis.

Marius Franţescu era poliţist la Crimă organizată şi sâmbătă, imediat după prânz, şi-a ucis cu un foc de pistol băieţelul de doar un an şi 4 luni, apoi s-a sinucis, cu aceeaşi armă. Alina, mama copilului, de care Marius divorţase de o săptămână, a fost cea care a alertat poliţia, când bărbatul nu a mai răspuns la telefon şi nici la uşa casei în care locuia.

Apropiaţii povestesc că, înainte de divorţ, poliţiştii formau o familie fericită. În timpul liber, ea se ocupa de blogul ei. Acolo scria despre viaţa de familie şi chiar posta fotografii din călătorii. Mama, tata şi copilul în acelaşi tablou perfect.

Alina s-a întâlnit cu părinţii criminalului, la morgă

Acum, distrusă de durere, Alina a mers la morga Spitalului Judeţean Argel pentru a ridica trupul micuţului Luca. Răpusă de durere, tânăra părea că nici lacrimi nu i-au mai rămas, după nenorocirea prin care trece.

În curtea morgii, părinţii lui Marius au venit să ridice trupul acestuia. Nu au discutat nimic cu fosta lor noră şi au fost primii care au plecat cu maşina mortuară cu care veniseră.

Poliţistul a lăsat mai multe bilete de adio

“Au fost trase două focuri de armă. Cu arma din dotare pe care a ridicat-o cu scopul de a participa la o misiune. Loviturile sunt în zona capului. Fatale. În ceea ce priveşte copilul, a folosit o pernă”, a declarat procurorul Marius Ştefan.

Lângă cadavre, anchetatorii au găsit mai multe bilete de adio lăsate de poliţist.“Şi-a justificat oarecum gestul de a se sinucide şi de a ucide copilul”, a spus procurorul criminalist Marius Ştefan.Apropiaţii spun că bărbatul ameninţa de ceva timp cu un asemena gest după ce a fost părăsit de mama copilului.

 

Potrivit unor surse, ofiţerul ar fi devenit extrem de gelos după ce femeia i-a cerut divorţul. O bănuia că ar avea o relaţie cu un coleg de-al lor. Divorţul lui Marius Frânţescu de mama copilului se încheiase în urmă cu o săptămână, cei doi având custodie comună asupra băieţelului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline