Fata băgată în spital de un puşti de 19 ani din Târgu Jiu, după un accident teribil, a murit

O adolescentă şi alţi trei tineri au ajuns, sâmbătă noapte, la spital, după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod și apoi o ţeavă de gaz, pe o stradă din  Târgu-Jiu. Din nefericire, fata de 17 ani a murit la un spital din Bucureşti, din cauza rănilor grave.

Cristina a fost transferată la spitalul din Capitală încă de sâmbătă noapte”Pe parcursul nopții, din cauza leziunilor grave, s-a luat decizia ca fata în vârstă de 17 ani să fie transportată cu o ambulanță la un spital din Capitală”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Din nefericire, stare tinerei s-a agravat și a decedat, potrivit gorj-domino.ro.

Reamintim că maşina în care se afla Cristina alături de alți doi tineri și șoferul în vârstă de 19 ani care abia obținuse permisul de conducere a lovit, sâmbătă seara, un cap de pod și apoi o ţeavă de gaz, pe strada Narciselor, din Târgu-Jiu. 

Cristina a ajuns la spital în stare gravă

Fata, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, a ajuns la spital în stare gravă. 

“În jurul orei 23.00, polițiștii din Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, despre faptul că, pe strada Narciselor, a avut loc un accident rutier cu victime. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod și o țeavă de gaze.

În urma impactului, atât șoferul, cât și o tânără de 17 ani și alți doi tineri, de 18 și 19 ani, toți din Târgu-Jiu, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

La fața locului au ajuns la scurt timp o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru stingerea incendiilor cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și trei ambulanțe din cadrul SAJ Gorj. 

În urma impactului a fost afectată și conducta de gaze, pompierii militari asigurând măsuri de protecție specifice până când a fost oprită alimentarea cu gaz.