Falsul chirurg Matteo Politi, declaraţii cutremurătoare: “Sunt născut pentru a fi medic”

Falsul chirurg Matteo Politi a fost arestat pentru 30 de zile. Este a treia ţară în care italianul cu opt clase face închisoare. Echipa Observator a intrat în posesia unor documente care dovedesc că impostorul a mai fost închis şi în Londra.

Matteo Politi a fost dus în arestul secţiei 4 înainte de miezul nopţii, după aproape zece ore de audieri. Deocamdată, este cercetat pentru înşelăciune şi practicarea fără drept a unei meserii. În faţa procurorilor şi a judecătorilor, italianul a continuat să nege acuzaţiile. Ba chiar a susţinut că este un medic excepţional.

Medicul fals a si declarat in fata anchetatorilor ca a realizat mai multe operatii in Marea Britanie. De altfel, italianul Matteo Politi a facut inchisoare si in Londra, conform unui document emis in iunie 2017.

Actele obţinute în exclusivitate de reporterii Observator arată că au fost emise pentru a certifica o vizită medicală pe care italianul a făcut-o în timpul detenţiei din Marea Britanie. Potrivit presei din Anglia, mai mulţi pacienţi au declarat că au fost la un pas să se infecteze după intervenţiile realizate de Politi. Şi la noi în ţară, a fost depusă prima plângere semnată de una dintre pacientele lui, pe care a operat-o ilegal. Dar cu susţinerea autorităţilor statului. 

Matteo Politi le-a declarat poliţiştilor faptul că nu avea habar de ceea ce conţinea dosarul lui care a ajuns aici, la Direcţia de Sănătate Publică. I-ar fi dat încredere totală consilierei juridice care trebuia să ia parafa finală.

O parafă pe care angajata DSP i-a dat-o “din milă”, potrivit ministrul Sănătăţii. 

Autorităţile s ar putea să nu afle nciodata numărul pacientilor operati de Matteo Politi. Falsul medic nici măcar nu înregistra in acte numele celor pe care ii punea pe masa de operatie. O spune chiar ministrul sanătăţii care vb de un grup infrcţional.

Ancheta care-l vizează pe falsul medic devine internaţională. Presa italiană a publicat una dintre declaraţiile falsului chirurg, făcută chiar înainte de a fi arestat în Peninsulă.

Matteo Politi a transmis: „Sunt născut pentru a fi medic. E o pasiune pe care o am de când eram mic. Medicina nu se învață doar din cărți”. 

La 24 de ore de când DSP Bucureşti a deschis o linie telefonică pentru victimele lui Matteo Politi, un singur apel a fost înregistrat.