Doctoriţa care l-a operat pe Ştefan, băieţelul mort într-un spital privat din Capitală, profesează în continuare la Grigore Alexandrescu

Medicul care a operat un băieţel de nici doi ani la un spital privat din Bucureşti, iar pacientul a murit câteva ore mai târziu, profesează în continuare la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Ar fi fost suspendat doar de conducerea spitalului privat.

Părinţii copilului au cerut ajutorul consilierului pe probleme de sănătate al preşedintelui României. Sunt revoltaţi că un chirurg aflat sub trei anchete, inclusiv una penală, nu este suspendat până la aflarea adevărului.   Andreea Duţă, mama băieţelului decedat: Femeia asta a declarat public ca a suferit un şoc. Dacă greşeşte din nou, ce părinte îşi asumă această responsabilitate, ce autoritate din Romania îşi asumă această resposabilitate?

 

 

Sunt întrebări pe care şi le pun neîncetat părinţii lui Ştefan. Băieţelul lor de un an şi zece luni a murit la un spital privat din Bucureşti, după ce a fost operat de hernie inghinală. Deşi chirurgul este sub anchetă, el operează în continuare copii la Spitalul de stat Grigore Alexandrescu din Capitală.

Surse din spitalul privat, unde a fost operat Ştefan, susţin că unitatea medicală a întrerupt colaborarea cu medicul cercetat. Astăzi, mama copilului a cerut sprijinul consilierului pe probleme de sănătate al preşedintelui României, aşa încât ancheta să nu treneze.

Andreea Duţă, mama băieţelului decedat: Ne-a spus că şi dumneai şi domnul preşedinte vor încerca să pună accent pe celeritate în această anchetă. Sperăm ca lucrurile să se întâmple ceva mai repede pentru că nu ştiu câtă răbdare să ai când îţi moare un copil şi aştepţi.Sunt trei anchete în desfașurare cea a Colegiului Medicilor din Bucuresti, a Ministerului Sănătatii și a procurorilor. Aceste anchete pot dura ani, timp in care medicul acuzat de familie ar putea profesa. Conducerea Colegiului Medicilor a declarat public că un răspuns în acest caz ar putea oferi abia după un an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline