Diagnostic cumplit primit de studenta care s-a aruncat de la etajul al treilea al unui cămin studențesc

Studenta care s-a aruncat de la etajul al treilea al unui cămin studențesc din Iași a primit un diagnostic teribil – peraplegie. Cu alte cuvinte, tânăra de 22 de ani nu va mai putea merge. 

Potrivit informațiilor date de un medic, tânăra este în continuare internată la Spitalul de Urgență ”Sfântul Spiridon” din Iași. 

”A revenit la noi în spital, este internată în ATI, pentru Ortopedie.  Este conştientă, stabilă, dar cu paraplegie (n.red. paralizia ambelor membre inferioare)“, a menţionat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Tânăra, care este studentă în primul an de master și locuia în Căminul C6 al Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, s-a aruncat de la etajul III al căminului, în urma impactului suferind traumatisme grave la coloană şi un picior. Acum se află internată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Victima a fost găsită de medici inconştientă şi legată la ochi cu o eşarfă. Deşi în primă fază s-a luat în calcul varianta unui joc, după ce au găsit un aparent bilet de adio reprezentanţii universităţii şi-au dat seama că ar putea fi vorba de o tentativă de suicid.

Potrivit Ziarul de Iași, tânăra a lăsat în urmă un bilet de adio, prin care își explica gestul teribil. 

”Să mă plângă şi alţii cât am plâns eu, toată viaţa mea a fost numai coşmar, numai durere”, ar mai fi scris fata. 

De asemenea, cu o zi înainte ea scria pe Facebook un mesaj adresat iubitului ei.