Cine este tânărul mort în tragedia de la Dealu Mare. Băiatul a rămas cu picioarele blocate sub bord, după un impact teribil

Tragedie, ieri seară, pe drumul dintre Dorohoi și Botoșani, la Dealu Mare. Un tânăr de 27 de ani a murit într-un cumplit accident, după ce maşina în care se afla s-a izbit de o remorcă.

Tânărul din Darabani se afla pe scaunul din stânga al unui autoturism Audi cu volan pe dreapta, care circula dinpre Botoșani spre Dorohoi.

La Dealu Mare, o mașină cu remorcă ieșea dintr-o curte cu spatele, şoferul bolidului Audi cu numere de Bulgaria, de 28 de ani, din Păltiniș, neputând evita accidentul.

În urma impactului, maşina a lovit un parapet ricoșând apoi în altul şi ajungând pe cealaltă parte a drumului. Bolidul a rămas fără cupolă, șoferul scăpând, din fericire, cu câteva răni. 

In schimb, pasagerul care se afla pe scaunul din stânga, Nicolae Gabură, de 27 de ani, a fost blocat cu picioarele sub bord.

În momentul în care au sosit salvatorii la fața locului, tânărul era inconștient.  A fost scos de pompierii de la descarcerare, preluat de echipajul de la Ambulanță și transportat la spitalul din Dorohoi. El a murit la scurt timp, din cauza gravelor traumatisme suferite la cap.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*