Cauza morţii lui Alexandru. Nu flăcările l-au ucis pe tânărul ars la Piatra Neamţ, trasferat în Belgia

Şoc septic cu cedarea organelor interne! Este cauza morţii lui Alexandru Gabriel, tânărul ars pe care nu l-au ucis flăcările, ci l-au omorât infecţiile, chiar de ziua lui de nume. Din România a plecat cu două bacterii. Ţara noastră nu l-a putut salva, aşa cum nu poate trata niciun rănit cu arsuri mai mari de 50% din suprafaţa pielii.

În România, pe marii arşi ambulanţa nu-i duce nicăieri! Piatra Neamţ, Iaşi, Bruxelles, este traseul mult prea lung al unei salvări eşuate. 26 de ore de bâlbâieli birocratice şi negocieri cu alte state europene. Cu fiecare minut, Alexandru murea câte puţin. După o săptămână în Clinica din Belgia, corpul lui a cedat.

 

Ar fi luptat cu rănile, dar nu a putut să lupte cu sistemul bolnav. Alexandru a plecat din România cu două infecţii.

Şoc septic cu cedarea organelor interne. Pielea lipseşte, pielea e acoperită de necroze. Fiecare atrage o bacterie. Bacteriile astea după aceea trec în sânge. Organele, cele trei importante, inima, plămânii şi rinichii încep să se lase… , a declarat dr. CIPRIAN ISACU, medicul care l-a operat în Belgia.

Pe Alexandru, România nu a fost capabilă SĂ ÎNCERCE, măcar, să-l vindece. Avem doar 11 paturi pentru marii arşi.

SORINA PINTEA, ministrul Sănătăţii: În momentul în care Alexandru a avut accidentul, toate cele 11 paturi erau ocupate. Deci eu cred că s-a luat decizia corectă de trimitere în străinătate. 

În plus, la noi, pot fi tratate doar arsuri de până în 50 la sută din suprafaţa corpului. O situaţie cu care numai România s-ar confrunta, susţine medicul care l-a operat, în Belgia, pe Alexandru.

“Ce ţară Europeană trimite arşii în străinătate? Sau îi tratează numai pe ăia până la 50%? Ce, au învăţat numai până la 50%? Nu s-a tradus volumul doi de la 50 la 100?”, este reacţia dr. CIPRIAN ISACU, care a încercat să îl salveze pe Alexandru.

Doctorul Ciprian Isacu este cel care, în ciuda datoriilor de sute de mii de euro pe care România le are doar faţă de Clinica din Belgia, a reuşit să-şi convingă managerul să-l primească pe Alexandru. A fost însă nevoie ca Ministerul Sănătăţii să facă plata în avans. Suntem rău-platnici, şi asta mai scurge câte puţin din viaţa fiecăruia, atunci când avem nevoie de vindecare.

dr. CIPRIAN ISACU: Să vină să spună după trei ani de zile, zâmbind, n-am făcut nimic, dar o să facem, e o insultă adusă inteligenţei voastre, ale mele! Regele e gol! Şi nu a apărut încă băieţelul ăla să-i spună lui taică-su: tati, Regele e gol! Aşa e şi la noi, ne mint!

În România nu există un centru de tratare a marilor arşi. Nici măcar unul de recuperare. Nu mai există nici bancă de ţesuturi. Toate l-au condamnat pe Alexandru, care avea arsuri pe 75% din suprafaţa corpului, după o explozie într-un bloc din Piatra Neamţ. S-a întâmplat la trei ani şi o zi după tragedia de la Colectiv – lecţia care ar fi trebuit să vindece România. Alexandru Gabriel, a murit ieri, la 28 de ani, de ziua lui de nume. Luni, va fi repatriat.

Între timp, o soluţie găsită de Ministerul Sănătăţii pentru combaterea infecţiilor intraspitaliceşti este înfiinţarea unei Structuri care să monitorizeze, la nivel naţional, utilizarea anitibioticelor de către oameni… şi animale. Este o decizie adoptată astăzi prin Hotărâre de Guvern.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline