Au curs râuri de lacrimi! A fost înmormântat Marian, băiețelul care s-a stins de cancer cu o zi înainte de a împlini 7 ani

Marian a fost condus pe ultimul drum în satul natal, acolo unde cei care l-au cunoscut, dar și cei care au vrut să-l ajute să trăiască, s-au strâns să-l plângă pe îngerașul plecat mult prea devreme la “Doamne Doamne”. 

Au curs râuri de lacrimi în satul Tâmboiești din județul Vrancea. Marian, băiețelul mort de cancer chiar cu o zi înainte de a împlini șapte ani, a fost înmormântat.  Sa luptat cu boala vreme de patru ani, timp în care a făcut numeroase tratamente ce n-au avut niciun rezultat. S-a stins pe un pat de spital din Iași, spital care îi devenise casă.

”Ar fi trebuit sa implineasca 7 ani. Am ramas doar cu cadourile pentru ziua lui si cu un imens gol in inimile noastre…”, au scris cei care au strâns bani pentru tratamentele lui Marian în tot acest timp.

“Un ultim drum! Micuțul Ricardo Marian Schiopu a fost condus pe ultimul drum. Slujba de înmormantare a avut loc la ora 13:00 la biserica din comuna lui natală (com. Tâmboești, jud. Vrancea). Reprezentant al Campaniei #Daruiesti? #Primesti! la slujba de înmormantare a fost Grațiela Mihaela. Noi, ieșenii, am avut grijă de el până în ultimul moment. Acum, a ajuns în grija lui Dumnezeu și suntem convinși că ne va veghea de acolo, de SUS, pentru a ne fi mai bine și pentru a ne ajuta să trecem peste obstacolele vieții cât mai ușor”, a scris, pe pagina de Facebook, Lucian Vlahu, inițiatorul campaniei ”#Daruiesti? #Primesti!”, care a strâns fonduri și a fost alături de Marian pe toată perioada șederii acestuia la secția de Oncologie a Spitalului “Sf Maria” din Iași, potrivit Ziarul de Vrancea.