Adolescentă călcată de tren, în timp ce îşi făcea selfie pe şine

O adolescentă şi-a pierdut viaţa într-un mod brutal, după ce a fost lovită de un tren de marfă. Tânăra voia să îşi facă un selfie pe şine în momentul tragicului incident. 

Karina Baymukhambetova, în vârstă de 15 ani şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident pe calea ferată. Se afla pe şine împreună cu alt băiat, făcându-şi poze, fără să observe trenul care se apropia cu viteză. 

Conductorul trenului de marfă din Orsk, Rusia a sunat cornul în momentul în care i-a văzut pe cei doi şi a apăsat frânele de urgenţă, dar nu l-a putut opri pentru a evita tragedia.

Potrivit rapoartelor locale, băiatul a reuşit să sară la timp de pe şine, dar tânăra nu a avut nicio şansă şi a fost spulberată sub ochii acestuia. 

Familia şi zeci de prieteni şi-au exprimat condoleanţele şi regretele faţă de cumplita veste. Karina era o tânără frumoasă, inteligentă şi plină de calităţi, au spus toţi cei care au cunoscut-o. 

„Ne amintim, iubim, ne întristăm”  sau „O asemenea durere, cum a strigat mama ei la aflarea veştii, inima mea s-a rupt în bucăţi, îngrozitor” sunt doar câteva mesaje postate pe reţelele de socializare. 

„Vă rog din nou să acordaţi atenţie maximă atunci când traversaţi calea ferată. Pot fi periculoase pentru sănătatea şi viaţa dumneavoastră” a declarat Denis Khnykin, inspector de legătură în domeniul transportului. 

Conform Mirror, în ultimele luni, alţi doi copii de 14 ani au suferit şocuri electrice, în timp ce traversau calea ferată, în Rusia. 

„Copiii trebuie să poată spune „nu” când ceva este riscant pentru viaţa şi sănătatea lor. Este un lucru greu de învățat, dar necesar. În al doilea rând, părinții trebuie să știe unde sunt copiii lor și cu cine îşi petrec timpul. Oamenii trebuie să protejeze viețile și sănătatea copiilor lor” a spus Elena Zaporozhskaya, șeful politicii sociale din Orsk.