Accident cu 9 victime în Bihor. Un tânăr de 21 de ani a murit, două minore în stare gravă

Un accident cu 9 victime a avut loc în Bihor. Un tânăr de 21 de ani a murit, două minore în stare gravă, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal.

Nouă persoane, din care două minore, au fost rănite, duminică seară, în urma coliziunii frontale dintre două autovechicule pe drumul judeţean 191, în afara localităţii Viişoara. Una dintre victime, un bărbat de 21 de ani, rănit foarte grav, a încetat din viaţă.

Accidentul a fost anunţat prin sistemul de urgenţă 112 la ora 20:51, iar la faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri ai detaşamentului din Marghita.

“În momentul sosirii la locul intervenţiei, echipajele au procedat la descarcerea a cinci victime rămase captive în cele două autoturisme.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crişana, maiorul Camelia Roşca.

La faţa locului au fost mobilizate, printre altele, o autospecială pentru intervenţie la descarcerare, echipajul de terapie SMURD Oradea şi autospeciala pentru transport victime multiple, precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor.

Deşi a fost supus manevrelor de resuscitare, şoferul uneia dintre maşinile implicate în accident a încetat din viaţă. Celelalte victime sunt în momentul de faţă în afara oricărui pericol.