A murit băieţelul EROU care şi-a salvat MAMA din mâinile criminalului

Într-o zi, Vanya Krapivin în vârstă de 16 ani, se întorcea acasă de la școală. În momentul când a intrat în casă, l-a găsit pe vecinul său, Roman Pronin, peste mama sa plină de sânge, care țipa și se zbătea în brațele sale. Criminalul recidivist o înjunghiase în repetate rânduri pe Natalia Krapivina, în vârstă de 43 de ani, mama băiatului. Acesta sub amenințarea cuțitului a încercat să o forțeze ca să întreţină relaţii intime cu el.

Speriat, tânărul Vanya, atunci în vârstă de 15 ani, a luat o ganteră de 3 kg și a început să-l lovească pe criminal. Monstrul de 37 de ani, a deviat a doua lovitură dată de băiat și și-a întors furia asupra lui Vanya. El i-a luat gantera și l-a lovit cu ea în cap. Vecinii care au auzit agitația, au chemat poliția. Între timp atacatorul a fugit de la locul faptei crezând că amândoi erau morți.

Conform celor de la stiri.aiudeanul.ro care citează Daily Mail, în urma luptei, craniul băiatului a fost zdrobit atât de tare încât acesta a intrat imediat în comă.

Vanya și mama lui au fost găsiți amândoi inconștienți pe podeaua plină de sânge. Băiatul a căzut într-o comă profundă timp de nouă luni. Mama lui a suferit 27 de plăgi înjunghiate, dar viața sa a fost salvată datorită curajului fiului său.

În urma traumei suferite şi a stării grave în care se afla fiul ei, mama a cedat psihic. Natalia a fost externată din spital câteva luni mai târziu. Dar, nu a avut puterea să-și viziteze fiul decât de două ori după oroarea trăită.

Băieţelul ei a suferit leziuni grave ale creierului și a pierdut aproape tot osul frontal al craniului său. Chirurgii au fost forțați să-i scoată o parte din creier. A fost lansată și o campanie masivă de strângere de fonduri de către un cunoscut prezentator de televiziune. Andrey Malakhov a adunat banii necesari pentru plăcile de titan necesare reconstrucției craniului și alte cheltuieli medicale. Au fost strânse fonduri și pentru a-l trimite pe băiețelul erou în Spania la recuperare. Dar în luna octombrie a acestui an, băiatul a contractat o gripă. În ciuda tratamentului intensiv, starea lui s-a înrăutățit și a murit marți, în această săptămână.

Nu a trecut mult timp şi starea psihică a mamei s-a deteliorat atât de rău încât aceasta a căzut în patima beţiei, moment în care opinia publică a început să o critice pentru că nu a fost la căpătâiul lui Vanya.

Aflată într-o emisiune televizată, ea și-a cerut iertare deoarece poartă povara faptului că toată lumea o consideră acum vinovată.

Roman Pronin, de 37 de ani, a fost condamnat mai târziu la 14 ani de închisoare. Criminalul Pronin se confruntă acum cu o altă acuzație de crimă, deoarece tânărul Vanya a decedat. În acest moment, el mai are două crime la activ.

Teribila faptă a îngrozit întreaga comunitatea din oraşul Severodvinsk, situat în nord-vestul Rusiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline