A implorat-o în lacrimi să nu facă asta, dar nu l-a ascultat! O mamă a sărit de pe un pod de 100 de metri cu băiatul de zece ani în brațe

O femeie în vârstă de 32 de ani, care își creștea singură copilul de zece ani, a comis un gest odios, după ce n-a mai putut face față datoriilor. 

Jessy Paola Moreno Cruz, în vârstă de 32 de ani, a sărit de pe un podul ”La Variante”, cu o înălțime de peste 100 de metri, din Ibague, regiunea Tolima, Columbia cu băiatul ei de zece ani, după ce a fost copleșită de datorii, ea fiind evacuată din locuință cu puțin timp înainte de a comite gestul extrem. 

Tânăra de 32 de ani a sărit de pe podul La Variante din Tolima, împreună cu fiul ei de zece ani, May Ceballos, pe care l-a luat în brațe.

La fața locului au fost trimiși polițiști, pompieri, o ambulanță, dar și psihologi. Cu toții s-au rugat de ea să nu se arunce în gol. Ba mai mult, fiul acesteia a implorat-o să nu facă asta, însă în zadar.

”Femeia asta, care era mamă singură, n-a mai suportat presiunea datoriilor. E foarte trist”, a spus primarul localității în fața reporterilor. 

De-a lungul timpului, femeia era extrem de activă pe rețelele de socializare, unde posta imagini cu fiul ei, părând extrem de fericită. 


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*